Mini muzeul Aurarilor

Cetatea Brașovului, Breasla Aurarilor, Bastionul, Vila Schuller

1203

Începe zidirea Brașovului

Construcția Brașovului a început odată cu construirea cetății, strategic ridicată pe un deal cu vedere la oraș pentru a fi protejată de atacurile inamice. Cetatea a fost urmată de construcția zidurilor orașului, construite pentru a conserva orașul și pentru a apăra locuitorii săi.
Brașovul medieval era format din Cetatea Brașovului și cele trei suburbii din afara zidurilor
„Cetății”: Șchei, locuit de români; Brașovechi, locuit în majoritate de țărani sași și Blumăna, locuit în majoritate de maghiari.
Așezarea beneficia de o arhitectură urbană specială, cu centuri interioare de ziduri în plan pătrat, o nouă formulă de apărare, premergătoare perioadei armelor de foc. Cavalerii Teutoni au contribuit la fondarea Brașovului în 1211 când apărau hotarul Regatului Maghiar, sașii din Transilvania fiind
colonizați ulterior iar orașul devenind una dintre cele șapte cetăți (Siebenburgen).

Mărturiile dezgropate indică prezența unor mari culturi neolitice (celebra cultură Noua, Tei, Schnekenberg) pe teritoriul de azi al Brașovului.
Mai târziu, descoperirile arheologice au atestat existența unor temple dacice în zona Pietrele lui Solomon, a unor depozite de alimente în Piața Sfatului, a unor așezări și cetăți pe Dealul Melcilor și în cartierul Valea Cetății.

1235

Brașovul de astăzi era cunoscut drept Corona

Cetatea este cunoscută sub numele de CORONA (1235), BARASU (1252), BRASU (1288),
denumiri legate, în bună parte, de colonizarea Țării Bârsei cu populație germană din regiunea Flandrei și a Moesiei.

În 1353 stema Brașovului ilustra o coroană cu fleuroane în formă de crin, însoțită de o floare de crin. Din 1429 a apărut și trunchiul de copac aflat sub coroană.

Stema actuală a municipiul Brașov, conține un scut albastru pe care apare un trunchi de copac cu 13 rădăcini argintii – cele 13 comune ale Țării Bârsei – care ies dintr-o coroană aurie cu trei lobi – simbolul puterii. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, formată din șapte turnuri – însemnul specific pentru municipii reședință de județ.

Semnificația în ansamblu a stemei este „Înțelepciunea și Puterea conduc de-a pururi Cetatea”.

Stema Brașovului are o istorie de peste 1.000 de ani pe când orașul de acum era doar un sat. În acele vremuri în locul Centrului Istoric de acum era doar o pădure imensă.

Se spune că Regele ungar Solomon (1063-1074) se lupta cu un popor de invadatori,
Cumanii, care obişnuiau să cucerească teritorii şi să ucidă pe oricine le stătea în cale.

Legenda spune că Regele Solomon a fost urmărit de invadatori până la Braşov unde s-a ascuns în pădure. Ca să nu fie recunoscut, și-a dat jos coroana și a așezat-o pe tulpina unui arbore. Nu a mai fost recunoscut de cumani, aceștia crezând că regele a căzut în prăpastie și a murit. Așa a reușit să scape și să fugă cu bogățiile pe care le avea s-a asupra lui. A fugit până la o peșteră unde s-a refugiat, în zona denumită astăzi Pietrele lui Solomon.

Sute de ani mai târziu, un țăran care a mers în pădure să adune lemne de foc a găsit coroana pe locul unde acum se află Casa Sfatului și a dus-o la Biserica Neagră.

Așa a ajuns Brașovul să se numească în germană Kronstadt, „Orașul Coroanei”.

1427

Cetatea Brașovului este gata!

Orașul a fost împrejmuit cu ziduri și turnuri de apărare, devenind astfel o fortificație renumită – Cetatea.

Aceasta reprezenta un loc întărit și în ea se retrăgeau și locuitorii din Brașovechi, Blumăna și Șchei, cartiere aflate în afara zidurilor cetății.

Accesul în Cetate se făcea prin cele patru porți: Poarta Ecaterinei, în partea de sud-vest, spre Șchei, Poarta Vămii/Poarta Mănăstirii, în partea de nord spre Brașovechi, Poarta Principală (a Căldărarilor) și Poarta Străzii Negre, în partea de nord-est spre Blumăna.

Cetatea Brașovului avea construite și patru turnuri exterioare, ele fiind folosite ca turnuri de veghe. Dintre acestea s-au păstrat până astăzi doar două: Turnul Alb și Turnul Negru. În Cetate, construcțiile au fost ridicate conform unor restricții impuse de condițiile geografice în care se afla orașul. Aici, ca și în celelalte cartiere săsești, casele „se sprijineau una pe alta”, fiind lipite între ele.

1511

24 ianuarie este atestată Breasla Aurarilor

Poziția geografică privilegiată a contribuit enorm la dezvoltarea orașului pe care îl vedem în prezent.

Fiind o așezare autonomă, activitățile comerciale și meșteșugărești permit organizarea lor în bresle.
Adică în organizații care să deservească scopul meșterilor de același tip, prin apărarea intereselor comune. Breslele aurarilor și argintarilor sunt menționate în secolul al XVI-lea.

În acea perioadă târgul din Piața Sfatului Brașov aduna comercianți și meșteșugari din
Transilvania, Țara Românească, Moldova – state autonome, aflate în lupta antiotomană.

O comunitate creativă care genera un beneficiu economic dar și social, tipurile de troc, schimb și cumpărare fiind unice pentru fiecare comerciant.

1556

Este omologată „Tabla aurarilor din Brașov”

Breasla Aurarilor a cunoscut o îndelungată și favorabilă înflorire prin obiectele confecționate pentru necesitățile bisericilor de rit diferit existente în Brașov. Au fost înzestrate timp îndelungat cu
obiecte liturgice printre care sfeșnice, potire, candele, cristelnițe, cruci, ferecături pentru icoane, dar și cărți, acestea nefiind doar religioase.

Acestora li se alătură obiecte de podoabă, accesorii vestimentare, printre care vestitele brâie cu
paftale, butoni, dar și obiecte de uz casnic.

Indiferent de tipul obiectelor produse de aurarii brașoveni, ele sunt făurite în stilul artistic al epocii,
îmbinând caracteristici ale Renașterii cu ale barocului. La aceasta se adaugă si specificul românesc deoarece multe sunt făcute la comanda domnitorilor, boierilor din țările românești, realizarea lor artistică ilustrând o vizibilă influență ce va fi cunoscută sub denumirea de stilul brâncovenesc.

Sigiliul a fost creat în perioada reorganizării breslei (între 1511 și 1550). Pe sigiliu apare înscrisul S * M * ABRI * KORONEN CIS, adică Sanctus Martinus Aurifabri Coronenses și o imagine cu sfântul protector al breslei aurarilor, Sfântul Martin de Tours. Acesta este și sfântul patron al bisericii Sfântul Martin din Brașov, care reprezintă unul dintre cele mai vechi monumente din oraș, construcția bisericii fiind începută încă din anul 1235.

1639

Se construiește bastionul hexagonal cu 5 laturi

La mijlocul zidului de nord al Cetății, între Poarta Străzii Porții si Poarta Mănăstirii, este Bastionul Aurarilor, construit între anii 1639 si 1641. Deși în unele imagine apare cu forma circulara, acesta avea forma unui hexagon neregulat, care ieșea din linia zidului de incintă cu cinci laturi. Pe latura din mijloc era decorat cu Stema Brașovului si cu o inscripție in piatră care indica ani construcției sale (1639-1641) și numele juzilor primari ai Brașovului, Christian Hirscher si Michael Goldschmidt.

Bastionul a fost demolat in anul 1886, iar pe locul său a fost ridicată, în anii 1888-1889, Școala Reală Superioară de Stat, astăzi corpul T al Universității „Transilvania”.

Dezvoltarea breslei aurarilor, deși puțini numeric față de alții, îi propulsează în viața publică,
diplomatică, militară, li se acordă funcții, onoruri. Se remarcă în diplomație meșterul GASPAR care încheie pacea cu Vlad Țepeș și ANTON și SIGISMUND GEMMARIUS vor comanda armatele brașovene în bătălia de la Mohacs.

Rapida îmbogăţire a meşterilor aurari se reflectă şi prin mutarea lor într-un nou bastion al cetăţii, construit de ei în sec. al XVII-lea pe linia ce unea Strada Porţii (azi Republicii) cu cea a Vămii (Mureşenilor). Mai mult, bunăstarea e dovedită că, pe lângă obligaţiile curente fiscale sau de război, aurarii făceau cadouri consistente principilor, nobililor (de pildă, la nunta lui Ioan Zapolya au trimis 455 de florini, sumă mai mult decât consistentă).

Obiectele confecționate de meșterii aurari

Produsele confecționate de meșterii argintari și aurari, obiectele de cult sau de folosință uzuală sunt din argint masiv, aur masiv și argint aurit. Au forme diferite, ornamentații cu figuri geometrice, motive zoomorfe, vegetale, scene biblice, peisaje.

De pildă, paharele de argint sunt, de obicei, formate din două piese, cupa și piciorul, pe care, cizelate sau ciocănite se află medalioane ovale, lucrate în relief sau cu scene ce reproduc mișcarea unor animale (cerbi, cai). Au un stil propriu, caracteristic în care se regăsesc decoraţiuni florale decupate reprezentând vrejuri, bujori deschiși, lobi ai unor flori, toate specifice stilului brâncovenesc.

Ei se inspiră și din arta populară folosind laleaua înflorită, dar și alte elemente florale redate până în cele mai mici amănunte (flori cu pistil, frunze). Aceste motive stilizate sunt de origine greacă, ele se regăsesc în arta bizantină, orientală și au fost transmise celei românești.

Natura joacă un rol important în lucrările lor, scene de vânătoare, cu animale, plante duc la îmbinarea elementelor tradiționale locale cu cele din Țara Românească. Noile motive au fost introduse în stilul brâncovenesc, de-acum făcând parte din el, aducându-i o nouă strălucire, introducând totodată o nota laică în ornamentația obiectelor de cult.

1896

Este construită Vila Schuller

La sfârșitul secolului al XIX-lea, în 1896, această casă romantică se regăsea exact pe locul în care vă aflați acum! În fața Parcului Nicolae Titulescu din Braşov (Parcul Central, lângă care se află Primăria Municipiului Brașov), Vila Schuller atrăgea toate privirile trecătorilor. Construită de farmacistul
Friedrich Schuller, vila avea vedere directă spre Tâmpa și Biserica Neagră, fiind una dintre cele mai înalte clădiri „civile” ale vremii.

Clădirea impresiona prin combinația de stiluri arhitecturale, având elemente specifice stilului renascentist, baroc, neoclasic și neogotic. Fațada era ornamentată cu detalii sculptate și decorațiuni
florale, iar interiorul era bogat decorat cu fresce, stucaturi și vitralii eclectice.

Societatea Anonimă Română de Telefoane (SART) cumpără o parte din Vila Schuller și
construiește Palatul Telefoanelor Brașov, clădire care va găzdui o centrală telefonică automată de tip Rotary, cu o capacitate de 3000 de linii. În 1939 se inaugurează clădirea care mai apoi e naționalizată de comuniști, în 1962 Vila Schuller este demolată din cauza extinderii Palatului Telefoanelor, ajunge în proprietatea Telekom și este vândută în 2015.

Astfel, cele două clădiri funcționează împreună timp de 23 de ani!

1947 - 1989

Comunismul în Brașov

Instaurarea regimului comunist în România și primii ani de dictatură proletară au însemnat și redenumirea a aproape 12.000 de localități, străzi, uzine și fabrici din România după „părinții” comunismului mondial. În toponimia românească din perioada comunistă, cea mai importantă
modificare a avut loc în 1950, prin schimbarea numelui Brașovului în „Orașul Stalin”.

Piața Sfatului din Brașov își schimbă numele în Piața „23 August”, iar Parcul Central devine „Parcul prieteniei româno-sovietice”. Fabricile primesc și ele nume preluate din limbajul propagandei: „Steagul Roşu”, „Partizanul roșu”, „Dezrobirea”. Brașovul comunist a deținut fabrici de autocamioane, tractoare, rulmenți, industrie militară, industrie chimică, confecții și încălțăminte, produse cosmetice, industrie alimentară etc. Fiecare platformă industrială a condus la ridicarea blocurilor de locuințe pentru muncitorii nou-veniți.

În timpul celor 25 de ani în care s-a aflat la conducerea României, Nicolae Ceaușescu a vizitat de numeroase ori Brașovul. Oamenii obligați să iasă în stradă cu pancarte și să-l ovaționeze și băile de mulțime îl umpleau de energie, fiind convins că este iubit de popor.

Dictatorul cunoștea destul de bine orașul de la poalele Tâmpei. Aici se afirmase pentru prima oară ca un comunist înrăit, în 1936, în timp ce era judecat pentru agitație și propagandă împotriva siguranței statului. Tot aici, fusese primit în rândul Partidului Comunist, în timp ce era încarcerat la Închisoarea Centrală, actuala clădire a Patrimoniului. În ultimii ani de domnie, însă, Brașovul i-a provocat o mulțime de neplăceri.

În 1987, sunat de primul secretar Petre Preoteasa, a ordonat să fie puse tunurile de apă pe muncitorii revoltați care atacaseră clădirea Județenei de Partid.